Liga campionilor

Liga Campionilor UEFA (UCL) (numită Cupa Campionilor Europeni până în 1992) este o competiție fotbalistică europeană anuală inter-cluburi dedicată celor mai victorioase echipe din Europa. Ea reprezintă una dintre cele mai prestigioase trofee de cluburi în sport, alături de Copa Libertadores a Americii de Sud.

Structura

Cunoscută inițial sub numele de Cupa Campionilor Europeni sau simplu Cupa Europeană, competiția a început în 1955/1956 cu un format de fază eliminatorie în tur-retur unde echipele disputau două meciuri, unul acasă și unul în deplasare, iar echipa cu cel mai mare scor per total se califica pentru următoarea fază a competiției. Participarea era posibilă doar echipelor câștigătoare ale titlului de campioană în ligile naționale și deținătoarei curente a cupei. Competiția este organizată și se derulează anual într-o manieră similară Copei Libertadores din America de Sud.
Formatul și numele au fost schimbate în '92/'93, sistemul de disputare al partidelor modificându-se radical de-a lungul anilor, de asemenea. Actualmente competiția consistă din trei tururi de calificare, un stadiu de competiție în formatul grupelor (unde echipele vor juca în maniera disputării campionatelor interne: un meci pe teren propriu, unul în deplasare), iar apoi patru tururi finale eliminatorii. Toate disputele de calificare și cele eliminatorii se dispută în format tur/retur, cu excepția finalei, care este o singură partidă disputată la o locație predeterminată.
Tragerea la sorți este structurată momentan pentru a asigura cluburile care reprezintă aceeași națiune nu vor juca între ele până în sferturile de finală. O excepție a fost făcută în sezonul 2005 - 2006 din prisma participării speciale a câștigătorilor din sezonul 2004/2005 Liverpool F.C..

Calificare

Calificarea pentru competiție este decisă de către poziția ocupată de echipele competitoare în ligile lor domestice, și în funcție de locul ligii domestice în clasamentul coeficientului UEFA. Cluburile care joacă în ligi domestice clasate între primele ligi conform coeficientului UEFA intră automat în fazele mai târzii ale competiției. Din sezonul 2009-2010, UEFA a adus o serie de modificări competiției, mai ales cu privire la calificarea celor 32 de echipe care vor constitui 8 grupe. Astfel 22 de echipe sunt calificate direct în faza grupelor, iar pentru celelalte 10 locuri sunt create două tablouri diferite: tabloul campioanelor de pe care se califică 5 echipe, destinat campioanelor din țările cu un coeficient UEFA mai slab, și tabloul non-campioanelor de pe care se califică 5 echipe din campionatele primelor 15 țări în ordinea coeficienților. De asemenea deținătoarea titlului Ligii Campionilor este calificată direct în faza grupelor, indiferent pe ce poziție se clasează în liga sa domestică.
Real Madrid CF a câștigat această competiție de douăsprezece ori. Următoarele clasate sunt: A.C. Milan (7 titluri), Liverpool F.C., F.C. Barcelona și Bayern Munchen (ambele câte 5 trofee câștigate) și Ajax Amsterdam cu 4 trofee câștigate.
Cluburile câștigătoare primesc trofeul la ceremonia de premiere, dar trebuiesc să-l returneze la sediul central UEFA cu două luni înainte de finala sezonului următor. Apoi UEFA oferă câștigătorilor o replică la scară mai mică a trofeului pentru a-l păstra permanent. Dar regulile actuale ale competiției subliniază că trofeul va fi acordat permanent echipei care câștigă competiția trei ani consecutiv sau de cinci ori în total.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu